Când nu te simți bine, te duci la medic să îți dea un tratament. Când ți se strică mașina, te duci la mecanic, să o repare. Dar când cariera ta nu merge cum îți dorești, cine te poate ajuta?
Consilierea te ajută să descoperi despre tine lucruri pe care nici măcar mama ta nu le știe, pe care le vei folosi pentru a găsi ceva ce te încântă și te face să zâmbești și să țopăi de încântare dimineata.
Cu ajutorul unui proces clar și folosit deja de mii de persoane din întreaga lume, vei găsi niște răspunsuri, pe care dacă nu le știi, e musai să le afli imediat, pentru a nu mai pierde nicio secundă blocată pe un drum care nu te face fericită.
- Cum pot prelua controlul carierei mele, să simt că nu mai plutesc în derivă și că iau decizii bazat pe ce îmi doresc ei, nu factorii externi?
- De ce sunt nefericită într-un job care din exterior pare de invidiat? Care sunt valorile mele de fapt și care sunt valorile societății?
- O fi oare posibil să am o carieră de care să fiu mândră și să mă ajute să las lumea un pic mai bună decât am găsit-o?
- Oare care e super puterea mea, la ce mă pricep mai bine decât restul lumii și cum aș putea să trăiesc din asta?
- Ce job îmi va permite să îmi iau copilul de la grădiniță la timp și să îmi rămână chef și energie să mă joc cu el când ajung acasă?
Nu există o pilulă magică, nu-ți spun că mâine o să te duci hotărâtă la HR să îți dai demisia ca să te faci instructor de surf in Hawaii (decât dacă într-adevăr pasiunea ta e să stai pe plajă și să bei cocktailuri toată ziua – cine n-ar vrea să facă asta?).
Ce îți garantez însă este că la sfârșitul consilierii o să ai un plan foarte concret (no fluff) care să te ducă la jobul ideal pentru tine.
În căutarea vocației pierdute
Am lucrat 12 ani cu oamenii, în corporații, în start-upuri și pe cont propriu. Și am văzut cât potențial există în fiecare și câte lucruri mișto pot face oamenii dacă au motivația necesară. În același timp văd persoane care se irosesc zi de zi în niște joburi care nu li potrivesc deloc. Se consumă și își sabotează viața personală, din cauza unui job greu, plictisitor, din cauza unui șef slab sau a unei companii care promovează alte valori decât ale lor. Totul pentru bani și pentru 2 săptămâni de concediu.
Am consiliat clienți din domenii diferite – IT, vânzări, contabilitate, medicină veterinară și farma, telecom, banking, turism, logistică, învățământ, traduceri, resurse umane, marketing, arhitectură, achiziții. Angajați în companii mici sau mari, manageri, antreprenori, mame care lucrau de acasă, toți în căutarea unei cariere care să îi împlinească.
Și nimic nu se compară cu momentul în care cineva, după multe întrebări și răspunsuri – face ochii mari mari de tot și își dă seama care îi este cu adevărat vocația.
Intrigată? Încântată? Curioasă?
Lasă-ți adresa de mail aici și vei primi un instrument care să te ajute să îți dai seama dintr-o privire ce lipsește acum