Cu un zambet obosit, a inceput sa imi povesteasca despre jobul ei. Despre cat de mult a muncit sa ajunga acolo, unde castiga mai bine si simte ca a evoluat in cariera. In acelasi timp insa e intr-un loc in care nu se simte in largul ei, de multe ori se simte exclusa cand colegii susotesc sau pleaca la masa fara ea sau cand seful ii reproseaza lucruri pe care nu le putea controla.
Mi-a povestit ca se trezeste greu dimineata, nu-i vine sa se duca la munca undeva unde nu este apreciata si unde dorinta ei de a lucra cu oamenii nu este indeplinita. Si cum ajunge seara franta si se cearta cu omul iubit din motive stupide, doar pentru ca este incarcata negativ de la birou.
Nu mi-a venit sa cred. Ultima data cand o vazusem, cu 2 ani in urma, era cea mai vesela persoana din lume. Plina de energie, fericita, dornica sa ii ajute pe cei din jur, avea un optimism cu care greu puteai tine pasul.
Acum era dezorientata, nemultumita de locul in care era in acelasi timp blocata in inactiune, cu multe ganduri care o tineau pe loc: ….am muncit foarte mult sa ajung aici … sunt de atatia ani in companie, practic aici am crescut…oare ce stiu eu sa fac ce cauta si in alte parti.. aici e totusi caldut si cunoscut.
Acest caldut insa nu era deloc caldut. Era incomod, desi familiar. Si pierderile pe partea de energie si in timpul muncii dar mai ales in afara ei sunt foarte greu de estimat.
Din momentul in care s-a hotarat ca vrea o schimbare, parca universul a complotat sa ii vina in ajutor. Chiar inainte sa avem prima sedinta de consiliere, a fost contactata pe Linkedin si i s-a propus un job. Jobul ii oferea multe din lucrurile care ii lipseau – un colectiv prietenos, sanse reale de invatare, ocazia sa isi foloseasca cele mai bune calitati ale ei – comunicarea si organizarea, un salariu mai mare.
Consilierea a fost mai mult despre cum sa se pregateasca pentru interviu, ce intrebari sa aiba pentru noua companie pentru a se asigura ca este locul potrivit pentru ea si despre care sunt punctele ei forte si strategia de cariera pe termen lung.
Deznodamantul a fost unul fericit, de data aceasta.
M-am intrebat insa ce s-ar fi intamplat daca nu i s-ar fi propus acest nou job. Daca recruiterul care a angajat-o nu ar fi vazut potential in profilul ei de Linkedin?
Cat timp ar mai fi stat intr-un loc nepotrivit, care ii consuma energia si ii afecta per total calitatea vietii?
De multe ori lasam factori externi sa ne controleze viata – sefii, recruiterii, politicienii, soarta. Dar oare fericirea noastra personala nu este o miza prea mare pentru a o lasa in mainile altora?